Creatinina este un marker biologic esențial pentru evaluarea funcției renale, iar modificările sale pot semnala probleme care necesită atenție medicală rapidă. Îți explicăm, în cele ce urmează, de ce crește creatinina serică, pentru că înțelegerea cauzelor, a riscurilor și a pașilor corecți de urmat te poate ajuta să previi complicațiile și să-ți protejezi organismul pe termen lung.
La M Hospital, complex de servicii medicale integrate, îți punem la dispoziție un laborator modern, complet echipat, pentru efectuarea analizelor necesare pentru evaluarea stării tale de sănătate, și o echipă extinsă de specialiști gata să-ți ofere îngrijirea de care ai nevoie.
De ce crește creatinina serică
În mod normal, creatinina, un produs de degradare metabolică rezultat din activitatea mușchilor, este filtrată de rinichi și eliminată prin urină. Atunci când nivelul de creatinină din sânge depășește limitele normale, principala suspiciune este o afectare a funcției renale, iar una dintre cel mai des diagosticate probleme este reducerea ratei de filtrare glomerulară – rinichii nu reușesc să elimine eficient toxinele și produșii metabolici, determinând acumularea lor în organism. Această situație poate apărea în contextul insuficienței renale acute sau cronice și al nefropatiilor cauzate de hipertensiune arterială, diabet zaharat sau boli autoimune.
Creșterea creatininei serice poate avea însă și cauze non-renale. Activitatea fizică intensă, traumatismele musculare, consumul mare de proteine ori suplimente pe bază de creatină pot influența valorile, dar este o situație temporară. Deși nu este vorba despre o boală, în astfel de cazuri, tot se impune o evaluare medicală completă și monitorizare până la reglarea parametrilor, pentru a exclude o patologie ascunsă.
Alți factori de risc ce pot duce la creșterea nivelului de creatinină serică din organism
Există o serie de factori de risc și afecțiuni care pot contribui la creșterea creatininei, independent de funcția renală.
- Deshidratarea este un factor frecvent întâlnit mai ales în rândul sportivilor, al persoanelor care lucrează în medii cu temperaturi înalte sau care nu consumă suficiente lichide. Când organismul nu este hidratat corespunzător, rinichii primesc mai puțină apă, iar acest lucru le afectează capacitatea de filtrare și determină creșterea creatininei.
- Anumite medicamente pot afecta temporar sau permanent funcția renală. Antiinflamatoarele nesteroidiene, antibioticele precum gentamicina, medicamentele utilizate în chimioterapie sau tratamentele imunosupresoare se numără printre substanțele care pot avea un efect nefrotoxic. De asemenea, suplimentele alimentare nepotrivite sau utilizate fără aviz medical pot supraîncărca rinichii.
- Afecțiuni musculare precum rabdomioliza sau distrofia musculară și traumatismele severe sunt, de asemenea, factori importanți, deoarece determină eliberarea unei cantități mari de creatinină în sânge. De asemenea, hipertiroidismul, obezitatea severă și sarcina pot produce modificări metabolice care influențează acest parametru.
- Nu în ultimul rând, vârsta înaintată reprezintă un factor de risc important, deoarece funcția renală tinde să scadă în mod natural odată cu trecerea anilor. Pacienții vârstnici prezintă un risc mai mare de creștere a creatininei chiar și în absența unei afecțiuni.
Ce să faci când te confrunți cu un nivel crescut al creatininei serice
Primul pas, când analizele de sânge îți arată o valoare crescută, este să soliciți evaluarea unui medic, ideal un specialist în nefrologie. Creatinina nu trebuie analizată niciodată izolat, pentru că face parte dintr-un tablou complex – ea trebuie interpretată alături de uree, de rata de filtrare glomerulară și analiza completă a urinei. Medicul trebuie să aibă imaginea completă pentru a putea stabili dacă nivelul anormal evidențiat de buletinul de analize este tranzitoriu sau indică o afecțiune care necesită tratament.
În cazul diagnosticării cu o problemă renală, tratamentul se stabilește individual, în funcție de cauza identificată. În insuficiența renală acută, de exemplu, pot fi necesare măsuri rapide – medicație, perfuzii sau tratament pentru stabilizarea tensiunii arteriale. În bolile cronice se impune controlul factorilor de risc – hipertensiunea, glicemia crescută și dislipidemia joacă un rol central și trebuie reglate înainte de a duce la complicații.
Dacă te afli sub tratament medicamentos, discută cu medicul curant despre posibilitatea ca anumite substanțe să influențeze valorile creatininei. Ajustarea sau schimbarea substanțelor prescrise poate fi decisă doar de specialist, în funcție de raportul risc-beneficiu.
Complementar măsurilor terapeutice decise de specialist, ține cont că anumite modificări în stilul de viață pot fi benefice pentru sănătatea renală și au un impact considerabil în reducerea creatininei. Primul pas – și cel mai important: hidratează-te constant, pentru a ajuta rinichii să elimine toxinele eficient. Apoi, redu consumul de proteine animale și suplimente pe bază de creatinină și evită efortul fizic intens.
Și, nu în ultimul rând, monitorizează-ți nivelul de creatinină prin repetarea analizelor la intervale recomandate de medic. Evaluarea periodică a funcției renale permite intervenția timpurie, în cazul apariției problemelor, prevenind astfel posibilele complicații.
Mai bine pentru tine, la M Hospital. Verifică-ți funcția renală cu ajutorul specialiștilor
Analizele recent efectuate arată o valoare crescută a creatininei? Echipa de specialiști în nefrologie a M Hospital te poate sprijini în evaluarea completă a funcției renale prin:
- consultații efectuate cu atenție și profesionalism;
- recomandări de investigații și analize pentru depistarea bolilor de rinichi;
- stabilirea unui diagnostic cert și a tratamentului adecvat.
Programează-te la M Hospital, complex modern de servicii medicale integrate, pentru a primi îngrijirea de care ai nevoie. Te așteptăm cu o echipă extinsă de specialiști dedicați sănătății tale și cu un laborator de analize dotat cu echipamente moderne.