Perioadă Sărbătorilor de Iarnă se apropie cu pași repezi și este una dintre cele mai frumoase din an, doar că ea vine, la pachet, nu doar cu tradiții, colinde și brazi împodobiți, ci și cu o seamă de mâncăruri tradiționale, nu tocmai ușor digerabile.
Ideal este ca înainte de “atacul sarmalelor” să vă faceți un set de analize hepatice, pentru că ficatul va duce tot greul acestor festinuri.
Analizele specifice ce testează funcția hepatică măsoară enzimele pe care celulele hepatice le eliberează ca răspuns la apariția unor leziuni sau afecțiuni ale ficatului. Însă, chiar dacă unele analize nu vă ies în parametrii optimi, doar medicul poate stabili dacă suferiți, sau nu, de o boală a ficatului.
Ficatul este cel mai mare organ solid și cea mai mare glandă din corpul uman (glandă anexă a tubului digestive), cântărind circa 1500 g.
Analizele de sânge pentru testarea funcției ficatului ajută la diagnosticarea și monitorizarea bolilor sau leziunilor hepatice.
Ficatul are peste 500 de funcții esențiale pentru buna funcționare a organismului.
Care sunt principalele funcții hepatice:
– detoxifierea
– sinteza proteinelor
– producerea de substante chimice care ajută la digerarea alimentelor.
Proasta lui funcționare îți poate da peste cap întreg organismul, pentru că de starea lui de sănătate depinde și cea a mai multor organe.
Ai grețuri, dureri abdominale sau pielea ta a căpătat o tentă gălbuie? Analizele de sânge îți pot spune clar ce boală ai. Mai mult, ele pot depista bolile chiar înainte de apariția simptomelor.
Ce analize trebuie să faci pentru a-ți verifica sănătatea ficatului:
- TGO
- TGP
- Proteine totale
- Colesterol LDL
- Bilirubină totală
- Fosfatază alcalină
- Timp Quick (INR)
- Gama – GT
Dacă vrei să afli cum se simte ficatul tău, sună la 021/9136 și fă-ți programare la medicină internă, la MHospital. Dacă ai bilet de trimitere de la medic, consultația și analizele sunt gratuite. În urma consultului, medicul va stabili dacă este necesară și o ecografie abdominală și/sau analize/investigații suplimentare.