În mod ideal, fiecare dintre noi ar trebui să-și facă, măcar anual, un set de analize uzuale. De asemenea, persoanele care suferă, deja, de anumite afecțiuni, trebuie să-și facă, periodic analize.
Măsura are rol de prevenție dar, în același timp, poate depista, din timp, o serie de afecțiuni care, astfel, sunt mai ușor de tratat.
Analizele preventive variază în funcţie de vârstă, unele teste fiind recomandate doar după 40 de ani. De asemenea, intervalul la care se repetă analizele diferă, în funcţie de starea de sănătate a fiecărui pacient.
Când se recomandă repetarea analizelor la șase luni
Când medicul stabilește că un pacient are un risc mediu de îmbolnăvire se recomandă efectuarea anuală a analizelor. În cazul persoanelor trecute de vârsta de 50 de ani, medicul stabilește ce analize trebuie efectuate o data la șase luni
Analizele, fie ele de sânge sau din alte secreții, pot indica diverse patologii și pot veni în sprijinul medicului în vederea stabilirii unui diagnostic corect și a unui tratament eficient.